Copacul, sau obiceiurile triburilor barbare de la sud de Dunare. si est de Rin!

Pre Scriptum: Toata scrisoarea e scrisa de Irina. Mie imi apartin doar cugetarile dintre paranteze. Robert.

Salut bai nasilor, Asta s-ar putea sa fie ultima scrisoare de la adresa Ulrich von Hutten, pentru ca s-ar putea sa ne dea afara baba, pentru ca ieri m-am apucat si am bagat ferastraul in tufisul din fata terasei.Dar hai sa va povestesc cum a fost: Era o frumoasa dupa amiaza de sambata, soarele stralucea jucaus pe cer (!!!), Robert plecase cu bicicleta in cautare de masini- pentru ca iar ne-a apucat febra cumparaturilor, Badidi dormea iar maica-mea citea. Eu am iesit afara cu foarfeca de tuns tufisuri (iarba, in speta), hotarita sa tai numai putin din tufisul imens care sta ca un buboi si ne ia tot soarele. Am inceput sa tai putin cate putin, dar am vazut ca nu merge, ca erau crengile prea groase. M-am dus in debara sa iau un ferastrau mic de traforaj, zicandu-mi ca o sa tai cu el numai crengutele mai groase, care nu merg cu foarfeca. Am tot taiat eu asa, pina am facut o gaura de vreun metru in tufis. Cu cat inaintam in adancime, vedeam ca sunt numai uscaturi si eram tentata sa le tai. Zic: hai s-o tai si pe asta, hai s-o tai si p-asta, ca uite ce uscata e, si tot asa, pina am facut o gaura de puteam intra cu totul in tufis. (Eh, oameni buni, ce ziceti de asta?).

Cand am vazut ce-i acolo, m-am ingrozit: Numai uscaturi (NU ERA NIMIC USCAT, pe onoarea mea!) si lemne putrede, fara nici un fel de verdeata. Atunci spiritul meu de luptator in revolutie si-a spus cuvantul. Zic: uite, daca o tai pe asta groasa (sa te crucesti, nu alta- era vorba de un lemn cu diametrul de cel putin 10 cm), as scapa de toate uscaturile astea. N-am mai stat nici un pic la indoiala, m-am dus in beci unde avea Robert un ferastrau mare si am intrat in actiune (de atunci blestem in fiecare moment ziua in care am pasit peste pragul de la Praktiker), si am intrat in actiune. Am inceput sa tai mai intii cracute mai mici, dar cind am vazut cat de bine taia ferastraul (vezi ce lucruri bune iau?), am ajuns in scurt timp sa tai de la radacina craci mai groase decat un picior de al meu (aiurea, mai groase decat mijocul meu).

Pe la cinci seara, am intrerupt lucrul, pentru ca ma dureau miinile de nu mai puteam. taiasem cam 3 sferturi din tufis (va vine sa credeti ce cititi? mie nu)- trebuie sa va spun ca avea cam 4 metri in diametru si cam 2 metri inaltime, ca initial fusese inalt cam cat casa, dar fusese taiat la jumatate, cand s-au mutat vecinii de sus. Pe la 6 a venit Robert, care s-a albit la fata (am crezut ca vine cerul peste mine). Nu va mai spun ce scandal a urmat. Mi-a spus ca sa-mi string lucrurile, ca trebuie sa plecam din casa, pentru ca el o intrebase pe baba mai demult si ea i-a spus ca sa nu ne atingem de tufisul ala. Plus ca era si caz de chemat Politia, ca al anu era de fapt tufis, era un copac care crescuse in vreo 50 de ani si ca aici, in germania, vecinii cheama Politia daca vad ca iti tai copacul din curtea proprie. (intre timp am aflat ca nu se incadreaza in categoria” chemat Politia”, intrucat trunchiul nu are circumferinta de 80 cm la inaltimea de 1 m, dar asta nu rezolva mare lucru).

M-a pus sa ma imbrac si sa ma duc la baba sa ii povestesc ce am facut, ca el se spala pe miini, isi face bagajele si pleaca acasa (in Baba Novac), ca nu vrea sa aiba de-a face cu a o asemenea rusine. Plus ca nu vroia sa ma creada ca pe mine ma luase valul (evident ca nu o credeam, nu exista nici un val care poate face asa ceva), ca nu avusesem de la inceput intentii criminale, dar daca tufisul s-a dovedit a fi atat de subtire la suprafata si atat de uscat si putred in interior, n-aveam ce-i face – Cristi, poate tu m-ai intelege, ca doar tie ti s-ar mai putea intimpla asa ceva( Cristi, iart-o, ca e nevinovata). De fapt, pe la mijlocul lucrului prinsesem deja o indoiala in suflet, ca nu e bine ce fac, dar era prea tirziu. Venise vecinul de sus, sa ma incurajeze, ca e bine ce fac, dar s-a interesat daca am intrebat-o mai intii pe baba. I-am spus ca nu, s-a uita la mine cam mirat (si compatimitor, as adauga eu, cam cum te uiti la unul care e condamnat la moarte dar nu stie inca), dar si putin admirativ si mi-a spus ca si ei au vrut sa il taie dar au intrebat-o pe baba si nu le-a dat voie ( le-a spus NU categoric, de fapt). Atunci am avut ce-i drept, o mica strangere de inima, dar ferastraul continua sa taie asa de bine… In fine, scandalul cu Robert a durat vreo jumatate de ora -niciodata nu l-am vazut urlind in halul asta, avea dreptate ce-i drept, dar nici sa urle asa.. (ca sa va spun drept, NU urlam deloc, pentru ca nu aveam suflu, si nici nu ar fi avut vreun rost sa urlu, cu nebunii trebuie sa te porti cu minusi). Pina la urma l-am convins sa mergem amidoi la baba, ca eu nu voiam sa ma duc singura. Am luat si o sticla de vin cu noi, ca s-o mai imbunam nitel. Am gasit-o in plina zugraveala, cu troacele scoase afar’, in curte, isi schimba mocheta, facea curatenie generala. S-a bucurat foarte tare de cadoul nostru si, tocmai cand cand sa deschidem gura sa ii spunem, a inceput sa ne povesteasca ea de bolile ei de inima, ca nu i-a iesit bine EKG-ul, ca ce probleme are, ca acum are treaba si a carat atata, incat nu mai stie ce sa se mai faca. Noi eram gata-gata sa plecam si sa nu ii mai spunem nimic, ca am zis ca face atac de inima dac afla. Pina la urma a iesit bine, a iesit si mosu’ , jovial si pus pe vorba.

Tot asa, din vorba in vorba, mai cu o gluma, eu grabindu-ma sa i-l ofer pe Robert pentru servicii de carat, i-am spus printre altele ca ne-am apucat sa tundem din tufisul ala si ca am taiat cam mult, fara sa ne dam seama (va rog sa notati, vorbeste la persoana a I-a plural, adica m-a inclus si pe mine in ticalosia asta), si ca oricum am vazut altul la magazin de flori, mai tinar si mai frumos si ca am vrea sa il punem pe ala, daca se poate. Baba a zis ca da, sa vedem, o sa vina si ea saptamina viitoare si mai discutam atunci. Mosul a parut mai condescendent, ne-a inteles ca ne lua soarele, ca si asa era batrin si trebuia odata si odata taiat de acolo. Acuma, sa vedem daca o convinge si pe baba. Robert nu e sigur ca baba a inteles sigur despre care tufis e vorba, eu zic ca a inteles, insa nu stiu daca a inteles ce inseamna “am taiat putin cam prea mult” – nu cred ca se gandeste la 3/4 din el, asta e sigur. Si asa, am scapat de prima confruntare cu baba. Inca nu am scapat de tot, ca nu a vazut masacrul. Miine la ora sase dimineata ne ducem la magazinul cu flori si alegem un copacel cu frunze de aur, cu flori de diamante, ceva s-o cucereasca pe baba definitiv si s-o convinga ca putem sa aruncam la gunoi hidosenia aia. Plus ca ne-a marturisit ca pe 29 Februarie e ziua ei. Eu am zis sa ii luam un colier de perle batute in aur, dar apoi am zis ca mai bine ii luam un tufis de ala sa il puna in propria curte. Robert a zis ca sa termin cu glumele astea, inca nu ii trecuse, dar stiti ca lui ii trece numai dupa ce bea o cutie de bere.

Cam astea sint aventurile noastre cu baba, tufisul si ferastraul care taia prea bine. Tineti-ne pumnii, sa scapam cu bine si de confruntarea dintre baba-tufis mutilat.

Va asteptam la vara aici, sa facem plaja pe terasa si sa facem gratar din butucii de la tufisul blestemat. Va trimit si cateva poze. sa speram ca ne gasiti tot aici la vara, daca nu vom fi dati afara si pusi sa ne cautam alta locuinta. Originalul acestei scrisori pleaca cu post anormala, miine sau in alta zi, impreuna cu poze (nu cele suspomenite).

Iar acum si cateva cuvinte de la mine, Robert: Ma doare sufletul, pe cuvant, cand ma gandesc ca am asasinat un boschet care a crescut voinic si plin de mandrie, in cinzeci si mai bine de ani, care a vazut atatea la viata lui- razboi rece, dezghet politic, venirea monedei euro, venirea familiei Rusanu in Germania. Cand ma gandesc ca a fost ingrijit cu dragoste, tuns in fiecare an, si a trebuit sa i se curme viata asa de brusc si de brutal, imi vine sa pling. Nu era deloc uscat, nici putred, era numai urat (asta e adevarat, dar am putea sa ii omoram pe Sorin Oprescu sau pe Marina Almasan, numai pentru ca sint urati?). Acum nu mai e urat, nu mai e de loc… Si inainte de toate, nu era al nostru. Si nu te poti caca in gustul omului. Ca incheiere, gasisem un Opel Astra de 11.000 de euro. Acum nu pot cumpara nici macar un Fiat Seicento. Restul il dam pe noul boschet.

Leave a Reply