Irina in tara morilor de vint. Adica Olanda.

DelftSalut, uite ca am putin timp liber, sa va povestesc cum a fost acolo. Am stat la Delft, un orasel mic, medieval, cu case vechi de 400 de ani, cu canale, bineinteles. In centrul orasului se aflau Biserica Noua (construita pe la 1600) si primaria, precum si Biserica Veche (de pe la 1200). In Biserica Noua sint inmormintati toti regii Olandei, incepind de la Wilhelm de Orania si pina la ultima regina inaintea celei actuale, Beatrix. Hotelul nostru se afla in spatele Bisericii Noi, vizavi de un canal. Dimineata la 7 incepeau sa cinte Glockenspiel, de te ameteau, ca sa fie siguri ca ne-am sculat de tot. Hotelul nostru se numeste Emauspoort, asa e numele familiei care l-a infiintat. Acolo a fost de fapt o patiserie si o cofetarie, si chiar si acum mai produceau asa ceva, iar pe pereti aveau atirnate formele de alama in care faceau prajituri. Nu aveau multe camere, doar vreo 5 sau 6. Puteti sa vedeti informatii la adresa de web www.emauspoort.nl, arata si poze de-acolo.

In ultimele 3 nopti ne-au mutat pe fete (eu, Christina si Monia) intr-o casa de vizavi, pentru ca le-au venit mai multi turisti. Casa cred ca era cumparata de proprietarii hotelului si vroiau s-o renoveze pentru ei, ca sa locuiasca acolo. La parter nu era inca gata, la etajul 1 era un living mare in care erau 3 paturi si o bucatarie muscata din camera, si baia, iar la etajul de sus erau 3 camere pentru copii. Etajele erau legate printr-o scara ingrozitor de ingusta, si intortocheata. Radu cred ca ar fi cazut de-acolo urgent. Imi inchipui ca mobila au carat-o pe fereastra, pentru ca n-aveau cum sa ridice ceva pe scara aia. Abia am putut sa urcam noi, cu valizele. Dimineata ne sculam si mergeam cu tramvaiul 1, care ne lasa foarte aproape de sediul OEB-ului. Dupa-masa ne intilneam cu totii si mergeam in cite-un restaurant, sa cautam o mincare care sa se poata minca, pentru ca mie si Moniei nu ne placea deloc mincarea aia cu gust de carton. Parca toate aveau chimicale, pestele avea gust de pui, iar puiul n-avea nici un gust. Berea in schimb ne-a placut. De fapt, am baut mai mult bere belgiana, care era foarte buna. Haga e un fel de tirg provincial, unde pasc vacile si oile prin parcuri. Nu prea ai ce vedea. In centru sint zgirie nori ca in America si magazine moderne, iar pe strazi e plin de negri si alte nationalitati conlocuitoare.

Olanda e tara cea mai “americana” din Europa. Drogurile se vind liber, in cafenele, prostituatele sint expuse frumos, in vitrine, e plin de homosexuali si mutre dubioase (mai ceva ca in Romania). In Amsterdam, am umblat pe strazi, am luat o excursie cu vaporasul, pe canale, si ne-am dus in cartierele cu cafenele (nu ne-am dus in cartierul homosexualilor, cred ca nu mi-ar fi placut). Tot ce e de vazut, sint casele alea tipic olandeze, cu fatadele de 1 metru jumate (zice ca plateau impozit, pentru cit de lata era casa). E intr-adevar incredibil, mai ales ca unele dintre ele sint cu peretele inclinat inspre strada, adica au suprafata la parter mai mica decit la ultimul etaj. Toate sint cu ferestre imense, fara pic de perdele, bineinteles, iar la parter poti sa treci prin fata lor, sa te uiti ce maninca in farfurie. Cred ca acuma ati primit placa de faianta de la Ema. Ei bine, casa aia care se vede in poza era cel mai pozat colt din Delft, si chiar asta vedeam noi de pe geamul din camera. Hotelul nostru era chiar vizavi de coltul ala. Au un gust teribil, olandezii astia, in a-si pastra obiectele vechi si a le expune cit mai frumos. Mie imi plac chestiile astea de epoca, obiecte de alama, de lemn, de fier forjat, care de altfel dadeau foarte bine in atmosfera aia medievala din intreg oraselul. Si cind mai incepeau sa cinte si clopotele de la biserica, atunci chiar era frumos de tot. Duminica mergea un tramvai tras de cai, in scopuri turistice, bineinteles. Pe jos, peste tot, sint caramizi subtiri, din secolul 17, cred. Si cind te tuitai pe geam si vedeai podurile alea peste canale, si casutele inguste si strimbe, cu ferestre mari, cu flori peste tot, si cerul era senin si era soare cam pina la 10 jumate seara… Iar noi, care udam florile de la ferestrele camerei noastre, cind am stat singure in casa aia intreaga… era de parca ne intorsesem in timp, si casa aia era a noastra. Si mai vedeam cite-un copil incaltat in Klompen (sabotii aia de lemn, ai lor), care bocanea pe caldarim… Pai ma gindeam ce-ar fi fost sa poarte Radu asa ceva!!!

La Marea Nordului era frig, batea vintul ingrozitor, desi era soare afara. Noi am stat cu gecile pe noi. Se ajungea cu tramvaiul, direct din Delft, pina la malul marii, in Haga. Promenada lor se numeste Scheveningen (se citeste cu h-ul ala, horcait). Erau hoteluri frumoase, restaurante. Am mincat peste la un restaurant, crezind ca o avea vreun gust, dar tot nu mi-a placut. Dup-aia ne-am dus intr-o discoteca unde se cinta live la doua piane, muzica la cererea spectatorilor. A fost un adevarat show, au cintat extraordinar. Ma uitam ca era si lume normala, oameni la 50-60 de ani, care iesisera seara in oras, nu numai pustime cu casul la gura. Asa ca nu ne-am simtit batrine intre pustii aia, si ne-am dat si noi in spectacol, am dansat pina n-am mai putut. Dup-aia, ne-am trezit ca tramvaiul 1 nu mai mergea pina in Delft, ca era prea tirziu, si ca mergea numai pina la Gara Centrala din Haga. Acolo, pina sa ne dumirim noi ce tren sa luam, bineinteles ca ne-a plecat de sub nas, si urmatorul era peste o ora. Si acolo erau fete dubioase, unul chiar a venit sa-l intrebe pe Markus daca n-are niste bani la el. Atunci am hotarit sa luam un taxi, pentru ca nu am fi stat in gara aia o ora intreaga sa asteptam trenul, cu drogatii aia umblind pe linga noi.

Despre restaurantul indonezian v-am povestit la telefon, a rezervat o masa instructorul nostru de la cursul de BEST. Era intr-un cartier extra-luxos al Hagai, imi pare rau ca n-am putut sa fac poze, din taxi. Era un fel de “Primaverii” din Bucuresti, dar bineinteles ca nu se putea compara, cu luxul si bogatia de-acolo. Si, bineinteles, toate casele cu gust, si cu stil, nu porcarii ordinare. Tot cartierul era intr-o padure, si se vedeau alei pentru mers calare. Ce mai, ne-am dat pe spate, si nu mai stiam la care casa sa ne mai uitam. L-am intrebat pe instructorul nostru cine locuieste in casele alea, si ne-a spus ca in Haga sint toate ambasadele Europei, plus Curtea Internationala de Justitie, plus OEB-ul, plus sediul Uniunii Europene, plus alte mii de banci si organizatii, care toate platesc enorm de bine, fara nici un impozit la stat. De la OEB, insa, nu stiu cine si-ar fi putut permite sa stea acolo, si a zis si el, ca numai directorii isi permit. Ce sa va mai povestesc… Despre circulatie, se circula foarte greu, pentru ca strazile sint inguste, nu sint locuri de parcare, peste tot sint tramvaie, care trebuie sa aiba liniile libere, plus pistele de biciclisti, care sint mai late decit cele din Munchen. Metrou nu au, pentru ca, daca sapi, la 2 metri dai de apa, asa ca n-au cum sa construiasca si asa ceva. In dreptul statiei de tramvai, de exemplu, era un refugiu lat de vreo 30 de centimetri, pe mijlocul strazii, ceea ce facea ca 2 masini sa nu mai aiba loc una pe linga alta, si trebuiau sa se astepte, sa treaca pe rind, daca veneau din directii opuse. In Amsterdam sint mai late strazile, ce-i drept, dar cu locurile de parcare tot nu vad unde, pentru ca n-au nici un fel de trotuar, sau refugiu. Cam asta e, deocamdata. Va mai scriu, cind va mai trimit poze. Scuze, pentru ca am scris cam dezordonat, si fara prea multa ordine in idei. Principalul e ca mi-a placut foarte mult, merita sa vizitam, o sa facem o data un tur al tarilor nordice. A, la Amsterdam, dupa cum v-am spus, era o expozitie speciala a lui Van Gogh, cu toate picturile lui adunate din toate colectiile, si in paralel cu o expozitie Gauguin, care era prieten cu Van Gogh, si pictasera amindoi acelasi lucru, bineinteles in viziuni diferite. Am fi vrut sa mergem s-o vedem, dar era ultima zi, si biletele erau deja vindute cu o saptamina inainte, asa ca n-aveam nici o sansa. Hai, ca acuma va las.

Raducu si Robert sint bine, Robert a reusit si si-a schimbat orele de germana, acuma se duce martea si joia, de dimineata, asa ca in zilele astea nu trebuie sa se ocupe de mincarea baietului, pentru ca el maninca oricum la gradinita. Raducu nu mai vorbeste prostii (deocamdata), parca e intr-o perioada mai cuminte. Acuma e in exercitii de invatat mersul pe bicicleta, si zice Robert ca au mers pina in Trudering (un cartier alaturat). Mai are probleme la pornit si la oprit, dar o sa invete si asta. El, bineinteles ca zice ca nu-i place, ca de ce i-am scos rotile ajutatoare, dar pina la urma merge, il duce Robert cu zaharelul.

Leave a Reply