bucataria

Dupa cum stiti, ne-am cumparat o noua bucatarie, pe care ne-am chinuit s-o montam, cu piedicile de rigoare si cu injuraturile lui Robert, care se tot julea la degete si isi scapa suruburile pe jos… Pina aici, toate bune si frumoase, mai ales ca bucataria arata in sfirsit bine de tot. Mai avem numai sa cumparam hota si spoturi de montat la dulapuri, si gata.

Problema a aparut cind a trebuit sa facem ceva cu jegul ala de bucatarie veche, pe care o pusesem PROVIZORIU in garaj, urmind ca sa vorbim cu baba si sa hotarasca maria-sa ce vrea sa pastreze si ce nu, ca apoi Robert sa se ofere, amabil si dragut cum e, sa duca el la groapa de gunoi ce nu-i mai trebuie. Ne gindisem sa lasam bucataria aia noua acolo, si sa nu-i cerem nici un ban cind om pleca, pentru ca oricum, o foloseam si noi, si nu costase chiar o caruta de bani. Tin sa precizez ca baba a stat toata vara pe capul nostru, in curte, sa pazeasca un om pe care l-a angajat sa-i vopseasca gardul si acoperisul de la garaj, si usile din beci si tot felul de lucruri inutile. Si o instiintasem ca vrem sa ne cumparam bucatarie vara asta, dar nu stiam data exacta cind o vom face. Oricum, am primit o multime de sfaturi utile, despre cum se spala geamurile, cum se spala in baie, cu ce detergenti samd, incit eram satui pina in git de prezenta ei agreabila.

bucataria1Asadar, bucataria veche se afla depozitata in garaj, si, cum saptamina trecuta a plouat tot timpul, baba n-a mai iesit din casa sa se deplaseze pina la noi, si nici noi n-am catadicsit sa mutam mobila din garaj in beci, pentru ca putea s-o ploua si s-o strice. Si oricum, asteptam sa vorbim cu ea, ca n-avea rost sa le caram pe toate in beci, ca apoi sa vina si sa-si aleaga ce vrea, si sa le caram iarasi sus ca sa ducem la aruncat. Logic, nu? Pentru noi, poate. Dar pentru creierele unora asa ceva e de neconceput. Simbata dimineata (dupa ce bucataria rezistase o saptamina intreaga in conditiile imposibile de temperatura, presiune si umiditate din garaj), a picat o bomba sub forma unei scrisori inofensive pusa in cutia postala de catre o angajata a Deutsche Post.

Va reproduc cu exactitate textul, intr-o traducere cit mai fidela, ca sa vedeti si voi ce se poate gindi o persoana umana:

Demontarea Bucatariei (asa se intituleaza scrisoarea, astia trebuie sa puna titlu la orice)

“Stimata Familie Rusanu, gasesc ca relatiile contractului de inchiriere cu dvs. se deruleaza in mod pozitiv, si pretuiesc in special respectarea angajamentului cu privire la intretinerea gradinii. Totusi, in pofida acestor aspecte imbucuratoare, doresc sa atrag atentia (in original – dojenesc) asupra chestiunii demontarii si depozitarii bucatariei. Pentru a doua oara de la episodul taierii boschetului din gradina ati atentat (literal) fara vreo discutie prealabila la proprietatea mamei mele. V-as ruga ca pe viitor sa nu mai faceti nici un fel de actiuni/modificari fara discutie preliminara si permisiune acordata de catre mine. Bineinteles ca a fost vorba ca dvs. vreti sa achizitionati la un moment dat o noua bucatarie, si evident ca nu am nimic impotriva acestui lucru. Insa exista niste formalitati ce trebuie indeplinite. Mie nu mi-ar veni niciodata ideea de a ma atinge de proprietatea dvs. inainte de a va intreba. Puteti bineinteles sa lasati pe loc noua dvs. bucatarie. In orice caz, bucataria veche trebuie pastrata in asa fel incit pina la sfarsitul contractului de inchiriere sa nu fie deteriorata. Acest lucru nu poate fi asigurat prin pastrarea in garaj, unde, din cauza ploilor, pericolul de umezeala este foarte ridicat. De aceea, am rugamintea sa depozitati bucataria in pivnita (pe hol, respectiv in partea dvs. de pivnita – adica in boxa noastra – nota mea). Poate surveni in viitor necesitatea remontarii acestei bucatarii, si de aceea, este imperios ca starea ei sa fie ca in momentul in care ati preluat-o. Sper ca pe viitor sa nu mai apara asemenea neintelegeri. Cu stima (salutari prietenesti, in original) Stefan Rohr ss indescifrabil “

Ei, dupa cum v-ati dat seama, acest exemplar de creier pane este fiul natural al numitei Baba, a carei proprietate personala a fost grav si adinc ranita, prin mutarea ei (a proprietatii) de la caldura caminului intr-un garaj rece si umed ca un cavou. Ma trec fiori, numai cind ma gindesc ce-o fi fost in sufletul lor, cind au produs o asemenea scrisoare.

Acum, bucataria a fost mutata integral pe holul pivnitei (inclusiv ceea ce se afla depozitat la noi in boxa – adica vechiul frigider, inca un dulap imputit si mucegait). Despre frigider si dulap, baba spusese mai demult ca putem sa le aruncam, dar acum nu mai aruncam nimic, pentru ca este proprietatea ei si, daca vrea, sa si le arunce singura. In boxa o sa-i spun ca vreau sa-mi fac sala de fitness, si am nevoie de tot spatiul, pentru care platesc chirie. Iar in garaj mai sint niste blaturi de la o alta veche bucatarie, pe care le-a adus baba, ca cica poate are timp Robert, asa, intr-o zi cind tot n-are ce face si ii construieste din ele niste rafturi in garaj (pe de-a moaca, bineinteles, ca Robert e foarte dragut si face de toate). O sa-i spun ca nu, multumesc, noi n-avem nevoie de alte rafturi, daca vrea sa-si construiasca ea altele, iar daca nu, sa-si ia de-acolo lemnele (proprietate personala), ca ma incurca si n-am loc sa-mi bag masina in garaj.

Ceea ce publicul larg nu stie, e ca in pod se mai afla depozitata o bucatarie jegoasa, iar in beci are o boxa incuiata (mare cit sufrageria), ticsita cu mobile vechi, imputite si mucegaite. Acum, nu stiu ce-o sa pateasca si bucataria asta, ca peste trei ani o sa mucegaiasca si asta, si noi o s-o montam la loc, poate, dar o s-arate ca scoasa din cavou. Duminica, a doua zi, isi face aparitia Baba, ca o floare, care venise sa culeaga fasole si dovlecei (adica zuhini, ca asa crede ea ca se citeste zucchini) din fundul curtii. Robert se duce imediat la ea, si-o ia la intrebari, ca ce-i cu scrisoarea asta, ca ne-a deranjat, ca doar nu eram nebuni s-o lasam acolo in garaj, dar vroiam s-o intrebam si s-o ajutam sa arunce ce nu mai vrea sa pastreze. Ea a zis ca cica asa se procedeaza aici, in Germania, daca nu discutam in prealabil, ca isi da seama ca a fost cam abrupt, dar asta e. Si, dup-aia, ca cica parca ar vrea sa arunce aragazul, si blatul de lucru… Adica tot Robert sa le care inapoi din beci, bineinteles, si sa i le duca la groapa de gunoi! Ce-o vrea sa faca peste trei ani cu bucataria aia fara aragaz, frigider si blat, nu prea inteleg. Noi ne-am facut datoria, le-am depozitat in holul beciului (boxa noastra e aproape goala, dar poate ca asa imi place mie, nu sa-i tin ei jegurile imputite intr-un spatiu pentru care platesc chirie si vreau sa fie aerisit).

M-am gindit sa-i scriem si noi o scrisoare, in care sa-l chemam pe numitul Rohr sa vina sa-si ia in primire proprietatea ma-sii si sa se spele cu ea pe cap, dar Robert a zis ca nu, ca cica poate ne pune s-o montam la loc pe cea veche, ca vrea el s-o demonteze, ca in fond asa ne-a lasat-o. Eu am zis bine, atunci nu-i mai scriem nici o scrisoare, o sa captusim cit mai bine bucataria ma-sii cu polistiren si cartoane, poate nu mucegaieste. Desi e foarte umezeala in beci, eu n-as tine acolo mobile. Iar cind plecam, le spunem ca, daca vor sa cumpere bucataria noastra, pentru ei costa 3000 de euro (desi vroiam sa le-o las pe gratis). Iar cum ei o sa zica probabil ca nu vor, la noii chiriasi le spun sa-mi dea 1 euro pe ea, iar daca nici pe ei nu-i va interesa, atunci o stringem frumos si ne-o luam in noua casa, si o montam p-ailalta la loc. Oricum, peste un an vrem sa ne interesam de cumparat casa, ca nu se stie niciodata cu idiotii astia ce le trece prin minte.

Acuma va las pe voi sa comentati. Jerome K. Jerome a fost genial, cind a scris “3 pe 2 biciclete”. Iti dai seama, sper, ca nu mi-a mai ars mie de citit filosofie, dar lasa, ca o sa citesc eu si cartea de la tine, si iti trimit comentariile de rigoare.

Cred, oricum, ca natura a facut un mare accident genetic mutind niste cromozomi minusculi si producind dezastre la nivel planetar. Acum va las, ca m-apuc de lucru.

Pa si urati-mi sa fiu tare, sa ma bat cu baba pentru fiecare coltisor. Nu las nimic, doar ma stiti!

Leave a Reply