Tirolu’ de sud

st. johann 2003Bine te-am gasit, daca vrei iti cint un “Yo-la-la-ri-ti” de pe tarimuri tiroleze. Am facut trasee (cel mai lung, de 5 ore) si Badidi a rezistat neasteptat de bine, ba chiar noi eram cam rupti de spinare si sale si picioare si alte alea, dar el n-avea mai nimic. De, tineretile, ce sa-i faci. Ne-am cumparat cu totii bocanci de urcatori adevarati, si am promis sa facem in fiecare week-end cite un traseu, ca altfel ne anchilozam de tot. Am urcat cu masina sus, la un lac de acumulare, care de acolo se incepea un traseu pe un munte cam la 3500 de metri, pe un ghetar care arata bestial. La baieti bineinteles ca le-au frematat narile, ca ei se duc acolo chiar si in adidasi. Noroc ca pe Cristi l-au apucat salele a doua zi, si a renuntat, iar Robert a zis ca mai intii sa-si cumpere bocanci si dup-aia ne arata el. In alta zi, am mers pe un alt drum bestial, intr-o rezervatie naturala, o vale intre munti, cu privelisti “d-alea”. Drumul era cam de pensionari, adica mergeau si parinti cu caruturi cu copii mici, dar era ceva de urcat totusi, si am ajuns la cota 1850, de unde incepea urcusul adevarat, pina sus, in virful muntelui, care si acolo era un ghetar. Cabana de acolo se numea “Cabana de intoarcere”, pentru ca acolo se “separau vulturii de gaini”, cum s-a exprimat Robert. El iar ar fi vrut sa urce, de unul singur, dar i-am facut ceva scandal, ca sa termine cu plecatul asa pe munte, ca are copil mic si responsabilitati samd. A zis ca uite cum ii fring eu aripile de vultur, cum se blazeaza el, asa de tinar si puternic. Pina la urma, si-a gasit alt traseu mai scurt, de juma de ora, si l-am lasat sa urce pe ala, ca sa-si rezolve problemele de aripa frinta si suflet zdrobit. Noi l-am asteptat la cabana, in fata unei beri. Peisajele sint bestiale, casele sint pline de flori, cred ca au TONE atirnate la ferestre si balcoane.

Leave a Reply