Corfu 2006

Asta-i povestita de Mihaela, nu de mine

Cand am vazut ca tu scrii si de Dresda si eu nici macar despre vacanta de acum o luna si ceva n-am fost in stare, atunci s-a inflamat ceva in eul meu stafidit de l-a expandat pana la dimensiunile pe care le vei putea constata in cele ce urmeaza… Adica mare lucru tot nu cred ca vei constata, ca nu am eu chemare sa scriu memorialistica de mare arta despre ce am vizionat intr-o goana nebuna, ca numa vacanta nu s-a numit aia, da orisicat, vreau sa zic ca iar m-am mobilizat.

Asadar, am plecat noi pe data de 29 iunie cu noaptea-n cap, la ora 14.30, ca sora mea care-si dusese masina in service de vreo 3 zile ca sa i-o faca frumoasa dupa niste zgarieturi prin parcare a constatat ca nu i se mai deschide usa de la sofer si a presupus ca nu fusese bine uscata vopseaua si usa se lipise la inchidere, asa ca s-a dus dimineata inapoi la service unde s-a descoperit ca ii stricasera clanta cand i-au scos usa, si a durat o juma de zi sa i-o repare. Din acest motiv, in prima zi n-am ajuns decat pana la Sofia unde am dormit o noapte cu 100 de euroi, ca asa e la tarile neUE, pret special.

A doua zi am plecat mai departe si am mai facut vreo 1000 de km ca sa ajungem sa vedem dimineata Meteora. Ne-am oprit intr-un orasel din apropiere, Trikala, unde era plin de autocare venite si ele cu pelerini ca noi, care insa ocupasera orasul inainte de sosirea noastra, n-am gasit loc de parcare decat in capetele opuse ale targusorului cu pricina care era cam cat parcul IOR cu totul, si de dormit la fel, am dormit eu cu ai mei intr-un hotel de pe malul drept al Dambovitei lor, si sora-mea cu ai ei intr-unul de pe malul stang.

Si a fost seara, si a fost dimineata; ziua a treia: Am ajuns de dimineata pe la 10 la Meteora care (nu stiu daca asculti tu pop-rock-nu-stiu ce contemporan) a inspirat opere rock de mare respiratie, celebra trupa Linkin’ Park are un album intitulat asa, motiv pentru care chiar si Irina, altminteri complet neinteresata de manastiri si alte lacase de-astea, era profund nerabdatoare… Intr-adevar, stancile alea uriase cazute din cer in mijlocul campiei Tessaliei si cu manastiri in varf, asezate asa, ca niste cuiburi de barza in varf de stalp de curent electric, sunt ceva de nedescris… Nu avem cuvinte si nici pozele nu redau senzatia (nu ca poze am avea, doar ti-am explicat ca suportul optic are si el spasmele lui…) Intr-una dintre manastiri ne-au aratat si scripetii cu care trag in sus o sacosa in care acum mai aduc doar alimente sau alte materiale si materii prime, dar in care la inceputuri, inainte de a se construi drumuri, se imbarcau persoane, recte calugari (cica aia mai slabi de inger, ca aia curajosi, se urcau pe niste scari de franghie intinse direct pe stanca, si in functie de conditiile meteo, de forta muschilor si de voia Domnului, ajungeau sus in sfantul lacas sau cadeau in haul de dedesupt). Efect maxim, copii necredinciosi in extaz. La ora 12 eram deja pe drum spre portul Igoumenitsa de unde trebuia sa luam ferry-ul catre Corfu.

Am plecat de acolo pe la pranz catre Igoumenitsa, sa luam ferryboatul catre Corfu… Da’ parca ti-am povestit si asta, despre cei 250 de km absolut ingrozitori care ne-au luat 5 ore, de abia am prins un vapor de 6.30 si am ajuns in Corfu Town la 8 seara, iar in Dassia, unde stateam noi, pe la 8.30-9… Cred ca ti-am povestit, daca nu, nu-i nici o pierdere, ca nu-mi face placere sa-mi amintesc

Corfu e insa o insulita extraodinara, desi faza cu drumul de munte ingust, asfaltat bine, dar abrupt si serpentinos dincolo de orice imaginatie s-a repetat in toate drumurile pe care le-am facut pe acolo. E practic un masiv muntos cu plaje pe margini. Insula are vreo 60 de km lungime si 25-30 latime, si noi am stabilit asa, aprioric, ca intr-o dupa-amiaza n-avem ce alege din ea. Si in prima dupa amiaza in care ne-am pornit sa facem turul insulei n-am reusit sa ajungem nici pana in extremitatea nordica, noi locuind pe coasta de est, pe la jumatate. Drumul a fost superb, cu serpentine prin paduri de pini, care ieseau pe o coasta abrupta, deasupra plajelor, iar in zare se vedea fie Grecia continentala, fie, foarte aproape, Albania… Dupa faza asta nici n-am mai incercat turul insulei, cred ca nici nu se prea face, nici nu sunt drumuri pe tarm, de jur imprejur, am facut traseele mai importante, la plajele cele mai spectaculoase, unde faceam plaja dupa masa. Dimineata mergeam la plaja noastra cu apa f. calda, dar cu pietricele, pe coasta de est asta era regula, in timp ce in vest apa era rece (cica se intalneau niste curenti din Marea Ionica si Adriatica si de aia…) dar cu nisip perfect… Sper sa-ti pot trimite si poze de la plajele astea Glyfada, Gyaliscari si mai ales Paleocastritsa – plaja unde Ulise a intalnit-o pe Nausica. Aici copiii si cu Valentin au fost cu o barca cu motor sa viziteze grotele din stancile plantate in mare pana departe, in larg, una dintre ele fiind desigur grota Nausicai (nu prea s-a explicat de ce asta, fata de rege, statea prin grote, cred ca era cam rea de musca si cum trotuare n-aveau, ca n-au nici in ziua de azi, facea si ea ce nimerea, adica grotele – Homer nu se pronunta, dar sugereaza…)

Foarte misto Corfu Town, capitala insulei, cu arhitectura venetiana ( au fost ocupati de venetieni cateva sute de ani ), o sa vezi in poze… Am mai fost �ntr-o statiune numita Benitses unde e un muzeu al scoicilor si altor vietati marine, cred ca i-ar fi placut lui Badidi, Anei i-a placut enorm, era pentru persoane cu pasiuni stiintifice, ceilalti copii s-au plictisit de moarte. In drum spre Benitses, pe drumuri de munte, desigur, am trecut pe la palatul imparatesei Sisi, care s-a vindecat acolo de TBC, cred ca stii povestea romantata ultracelebra, da-o-n ma-sa, n-am intrat ca era o coada nebuna, si noi ne pregateam sa vedem alte lucruri, mai importante de atat, la plecarea de pe insula.

Ceea ce s-a petrecut pana la urma pe 8.07, cu un ferryboat de la Kerkyra Lines (asa se numeste insula in greceste, Kerkyra) cam ca o rata, lumea se cunostea, vorbeau acolo in legea lor, isi aratau poze de copii si nepoti, luau micul dejun impreuna la barul de la parter (sau, ma rog, parmer) , se uitau la televizor – copiii la desene animate, barbatii la meciuri, vorbeau la telefon, probabil ca cei mai multi faceau drumul zilnic, m-am sim�it exact ca in autobuzul cu care faceam eu naveta in timpul stagiului, din orasul Adjud, unde locuiam, pana in comuna Homocea, unde era scoala. Doar ca era curat, mirosea frumos, puteai sa stai unde vroiai si nu te inghesuiai cu papornite si animale, nu ca n-ar fi existat, dar stateau in cala cu masinile, autocarele etc.

Ajunsi inapoi la Igoumenitsa am luat-o spre sud, pe tarmul de vest, am trecut printr-un tunel submarin la Preveza, pe urma pe un pod supramarin la Patras (10 euroi de masina, ma intreb cat o fi costat ala de care ziceai tu ca e cel mai mare din lume…) si am intrat in Peloponez, am mai coborat spre sud vreo 200 de km si ne-am oprit intr-un orasel numit Pirgos, langa Olympia. Era sambata seara, asa ca am asistat si la o nunta in cartier (atata era tot orasul, cartierul ala), la o biserica tipic greceasca, exact ca aia de pe bulevardul tau din Bucuresti, foarte interesant, arata ca o nunta de fitze, cu automobile de epoca, toalete cu trena, voalete, chestii, dar mirele in costum albastru, cu camasa descheiata la gat, fara cravata, papion sau alta legatoare… Uban zice ca si italienii din sud tot asa umbla, asta e tzolul lor cel mai festiv. Interesant e ca eram mai in sud decat Sicilia chiar (am vazut noi ca s-a schimbat vegetatia, erau cocotieri din aia de 15 metri, cu trunchiul gol si cu frunze numa in cap, de abia le vedeai, si cand ne-am uitat pe harta am constatat ca era cam latitudinea Marocului, si asa si aratau copacii, ca in nordul Africii). Minunate oraselele astea mici, cand am ajuns, pe la 17-17.30 arata ca un oras parasit, chiar ne-am intrebat daca or fi hoteluri, daca om gasi loc de dormit, daca o fi locuit, Pe la 20, dupa ce ne-am cazat si am mancat, am iesit sa ne plimbam (atunci se desfasura si nunta de mai sus, cred ca au iesit din biserica bine dupa 9) toate cafenelele erau pline, cu mese in strada, in piata, pur si simplu, nu mai aveai pe unde sa treci, toata lumea bea cate ceva si vorbea in gura mare, cu o veselie nebuna… M-am intrebat si eu daca astia or avea serviciu ca noi, daca or face ore suplimentare, daca i-o stresa ceva… Cred ca nu… Si in toate orasele grecesti prin care am trecut a fost la fel. Ziua moarte, pustii, seara suprapopulate cu lume vesela, lipsita de orice grija sau inhibitie, iesita cu copii, cu catel, cu purcel (de fapt purcei nu am vazut) la o terasa la un pahar de vorba…

A doua zi de dimineata am vazut Olympia, Ana a fost in extaz, primul stadion olimpic din istorie, jocurile olimpice antice, locul de unde aprind aia flacara olimpica la fiecare olimpiada moderna, atelierul lui Fidias unde a sculptat el statia lui Zeus olimpianul, coloana aia originala (eventual daramata de cutremurul din anul 500 si lasata asa, cazuta pe o parte, cu fragmentele unul peste altul ca piesele de domino), satul olimpic de acum 2800 de ani, cu mozaicuri originale, cu bai cu incalzire prin pereti sau prin pardoseala, care facea atletii baie in ele…. Ne-a cam batut soarele in cap, da a meritat.

Urmatoarea oprire – Corint (imputit oras! port din ala, stii, ca in Toate panzele sus). Istmul, canalul, cetatea de jos, cetatea de sus (Acrocorintul – care era rezervata stoarfelor sacre – neinteresant, cu exceptia acestui detaliu care i-a pasionat pe baietii Adinei: 14 si 16 ani, ma intelegi…). Interesant insa ca a doua zi de dimineata ne-am dus la Micene, aia da! Un varf de munte vantos si salbatic, fara vegetatie, doar piatra si niste tufe chioare, Poarta cu lei, acolo, in picioare de 4000 de ani, din blocuri de piatra de cate 3-4-5 m puse unul peste altul asa, fara nici un liant (cica cetatea a fost facuta de ciclopi, ca doar cine cara stancile alea pana acolo), mormantul Atrizilor, baia unde Clitemnestra l-a omorat pe Agamemnon (ei, nu chiar cada cu spume in ea, dar zidurile, stii, cam te trece un fior…) Iar in muzeu, tezaurul Atrizilor, cu masca mortuara a lui Agamemnon, din aur masiv, dar nici atat de masiv incat sa nu-l poti vedea la fata destul de clar, subtirel, cu mustata pe oala, cu nas subtire, drept si ascutit, personaj tragic prin excelenta… Bine, nu-ti spun ca am trecut pe langa Sparta si nu ne-am oprit (se zice ca nu s-a pastrat mare lucru acolo), pe langa Argos, pe langa Nemeea… Nu ne-am oprit nicaieri, ca fiecare loc de vizitat insemna o noapte de dormit in plus (cam o suta de euro de camera cu mic dejun).

Am plecat din Corint si ne-am oprit direct la Atena, am fost de am vazut Acropolele cu ultimele puteri. Teatrul lui Dionisos, aproape complet in picioare, poti sa stai pe o bancuta sa te dai var cu Euripide, altul mai bine pastrat unde se desfasura un spectacol de dans contemporan (n-am ajuns, din acelasi motiv la teatrul din Epidaur, unde se tin spectacole de teatru si in ziua de azi, fara microfoane, fara instalatie de sonorizare, si te avertizeaza sa vorbesti f. incet pentru ca se aude tot, deh, acustica de teatru antic). Templele de sus din varf, Partenonul, Erechteionul, un vant de ziceai ca te urmaresc eriniile ca pe Oedip, si panorama orasului ne-au epuizat. Cand am coborat am trecut prin Agora romana, dar celelalte temple, destul de bine pastrate, erau deja inchise, si oricum n-am mai fi avut forta… Am trecut prin Plaka (cartierul comercial, ca trebuia sa se distreze putin si baietii si Irina, pe care ii chinuisera pietroaiele peste masura), apoi am mancat la o cafenea din centru (mai mult salate si souvlaki, da nu mai puteam sa mergem pana intr-un loc cu mancare mai adevarata) apoi Atena by night, pana in piata Syntagma unde e mormantul eroului necunoscut la care se schimba garda din ora in ora ca sa vina lumea sa moara de ras de aia cu ciucurii lor de la picioare care fac un balet de zburatoare care scurma in gainatz, ceea ce am facut si noi (ne-am distrat, adica, nu am scurmat!), ca niste turisti disciplinati ce ne aflam.

Am plecat din Atena a doua zi dimineata cu destinatia Paralia Katerini, vreo 500 de km pe autostrada, dar cu un mic ocol pe la Delphi (inca vreo 250 de km, dar pe drum cam de camioane, si cam de munte, ca la montaigne russe, dar despre asta ce sa-ti mai spun, ca am tot vorbit…) La Delphi deja eram atat de blazati incat n-am mai urcat pana in varf, unde era un stadion si un teatru al lui Apollo, ne-am multumit cu templele de jos, din cetate (pana la cetatea asta de jos tot urci cam ca pana la Casacada Urlatoarea), cu povestile despre Pithia care era o gospodina obisnuita in timpul liber, avea barbat, copii si rufe de spalat, dar vara, cand venea Apollo la resedinta lui de vara de la Delphi (iarna se ducea in locurile lui de bastina de la nord de Dunare!!!) femeia se muta in templu unde cam fuma iarba, bea din darurile pentru zeu, mesteca niste frunze si adulmeca si emanatiile unui izvor sacru, si pe urma, beata cui in urma acestor tratamente, comunica bine-mersi cu sus-numitul si prezicea de te lasa cu gura cascata, si puneai tu virgula unde vroiai ca sa rezulte mesajul dorit…

Ultima oprire a fost la Paralia Katerini care e un fel de Eforie Sud mai rural, mizerabil, balcanic in modul cel mai oribil, si unde se vorbeste romaneste ca pe Lipscani, se comercializeaz� orice si se face plaja cearsaf langa cearsaf langa cearsaf, si daca te calci putin pe picioare sau pe maini sau pe cap, n-are nimic, ca suntem cu totii in vacanta si frati, ne simtim bine…

Am plecat de acolo pe la vreo 12.30 si am ajuns la Giurgiu la ora unul noaptea. Pataniile cu militienii bulgari nu ti le mai spun, ca si asa am exagerat…

Na, acu esti multumita? Si o suta de pagini (sau de kilobaiti ) si inainte de termen! Mai zi ceva! Stiu, poze, da s-a facut iar de plecare, las pe maine.
Mihaela

Leave a Reply