Venite al Adige

Iata ca ieri s-a petrecut un eveniment din ala kafkian, care nu se lasa nepovestit. Cred ca Franz, povestind grozaviile sale, n-a facut altceva decit sa relateze niste banalitati de la rubrica Faptul Divers a vreunui cotidian de duzina. Dar despre ce-i vorba de fapt? Dupa indelungi parlamentari si discutii in familie, cum ca pe Robert nu-l intereseaza starea sanatatii mintale a numitei familii, si-a rupt doua zile din activitatea lucrativa ca sa mergem la munte, sa luam o gura de aer proaspat.

Am facut o rezervare online la o casa de vacanta in valea Merano, in Sudtirolul italian. Pina aici, toate au decurs perfect normal. Am primit mailul automat de confirmare si miercuri 1 Nov. 2006 am pornit cu voie-buna spre locurile idilice pe care le vazusem in poze. Robert era cel mai vesel, pentru ca auzise ca acolo-i Valea Vinului si e o zona viticola de mare anvergura internationala si-si facea planuri cu sunculite taranesti, piine pe vatra si alte afumaturi care mai merg la o atare degustare.

Radu era si el excitat, si-a cumparat vreo 7 cd-uri cu simfonii ca sa ascultam in masina. Am ajuns pe la 2 jumate la locul stabilit, afara era cald si frumos si munti minunati si vii cu frunza ruginita, cum zice versul din romanta. Numai ca locul era absolutamente pustiu, am sunat-o pe numita Frau Knoll care nu era de gasit nicaieri, nici la domiciliu nici la telefon. Ne-am dus in centrul satului, unde am gasit un suflet de om sub forma unei barmanite de la o cafeterie, care ne-a spus ca azi, fiind Allerheilige, e slujba la biserica pina la ora 16 si sa mai incercam dup-aia. Allerheilige asta inseamna Ziua Tututor Sfintilor, pentru cei necunoscatori in treburile bisericesti. E o mare sarbatoare catolica si nu numai, la care se intrerupe orice activitate si se dedica tot timpul infratirii cu Cel de Sus (si cu cei morti mi se pare).

Patrunsi fiind de spiritul cuviosiei ecleziaste, am facut o mica plimbare prin imrejurimi, admirind satele si cautind totusi un loc de cazare, Frau Knoll fiind in continuare de negasit. Ne-am plimbat si prin livezi de meri, la care Radu s-a autoservit din productia neculeasa, alegindu-si doua mere de pe jos. Robert l-a apostrofat imediat si i-a confiscat unul din mere, ca cica ar fi un delict pasibil cu amenda si/sau inchisoare contraventionala. Pina la urma a mincat el marul confiscat, care s-a dovedit a fi unul viermanos, ceea ce verifica faptul ca e “dupa sufletul omului”. Nu mai pomenesc de incidentul consemnat in Protokol, cum Robert l-a facut prost pe Radu la o traversare imprudenta. Fapta s-a clasat si ramine la arhive.

In decurs de vreo doua ore, am sunat la vreo 10 pensiuni sa cautam camere libere. Nimeni n-a raspuns. Probabil ca era vorba de o conspiratie mondiala impotriva noastra, sau cine stie ce alte motive de neinteles. Pe strazi pustiu, telefoanele decuplate sau treceau automat pe fax – ce pot sa insemne toate astea? Eu am invocat atunci promovarea multiculturalitatii, mai ales in locuri din astea frecventate de turisti. Sa se faca cu rindul la serviciile de cazare, in cazul unor astfel de sarbatori religioase care interzic contactul verbal cu niste bieti turisti rataciti.

Ne-am dus si la Merano, sa vizitam cum se cuvine intrega zona si sa nu raminem cu locuri goale pe harta. Zona e extrem de pitoreasca, cred ca acolo se petrece si “Secretul din Santa Vittoria”, Valea Adige-ului despre care e si-un cintec cu Santa Lucia – dar sa nu mai aud de sfinti si mai ales despre vreo zi dedicata lor!

Am incheiat excursia mincind la o autoservire pe sosea – una pe care am gasit-o deschisa, fiind si astea inchise cu toatele ca de Ziua la Toti Sfintii nu se bea cafea si nu se huleste de cele bisericesti. Zau ca n-aveam nimic cu religia, dar iata cum un asemenea incident te face mai pacatos decit ai fost vreodata si te trezesti mai intolerant decit stiai.

Ne-am intors acasa, neputinciosi in fata Zidului medieval si obscurantismului religios. Promitem ca de-acum incolo… nu stiu ce promitem, ca sintem inca ametiti de faptele petrecute.

Leave a Reply