Frizerul

Parul e de vina!

Disclaimer:
Aceasta povestire nu are nici o legatura cu fapte sau persoane reale, asemanarea este pur intimplatoare. Insa, de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit..

Eu sint din Mongolia si lucrez de citiva ani in Europa, la o institutie multinationala. La parterul cladirii functioneaza de multi ani o frizerie, unde se duc 90% dintre angajati. Cind am venit, m-am dus si eu acolo, asa cum era de asteptat. Mi s-a repartizat un scaun si un frizer anume. Frizerul, cind m-a vazut, a spus ca vai, am un par deosebit, dar sa n-am nici o grija ca mi-l va aranja dinsul dupa o metoda infailibila numai de dinsul cunoscuta. A spus ca el e specialist in facut cararea pe dreapta, ceea ce va face si cu parul meu si sa am incredere ca dinsul a facut scoli inalte de frizerie si se pricepe sa aranjeze orice fel de par. De mentionat ca frizerii din institutie sint platiti din salariile noastre, ale angajatilor, avind un salariu de 2-3 ori mai mare decit cel al unuia care lucreaza intr-o frizerie din oras.

M-am lasat pe mina frizerului priceput, care a inceput sa tunda, sa traga si sa aranjeze. Era cam dureros, ce-i drept. Mi-a explicat atunci ca parul meu e deosebit, ca asa trebuie lucrat si ca el stie ce face, sa n-am nici o grija. Tot ducindu-ma la el, a inceput sa fie din ce in ce mai nervos, cind vedea ca parul nu sta asa cum il aranjeaza el. Mi-a spus ca nu stie ce sa mai faca, poate ca ar fi mai bine sa ma duc sa ma aranjez singura la oglinda de la toaleta, dind cu gel ca sa stea. I-am explicat ca nu-mi place sa ma dau cu gel, si i-am spus si s-o lase mai moale cu cararea, ca daca nu sta, in fond treaba lui e sa tunda, nu sa aranjeze atita carari intr-o parte sau in alta. Ca eu sint multumita numai cu tunsul, si in rest sa-mi lase parul in pace. Frizerul a spus ca nu, asa ceva nu se poate, trebuie musai fortat sa stea cu carare, altfel sint o rusine pentru societate si nu pot sa ies asa pe strada si ca este de datoria dinsului sa-mi oblige parul sa stea asa cum trebuie. Uitindu-ma in jurul meu, am vazut ca lumea de pe strada isi poarta parul asa cum le vine mai usor si mai comod, unii au carare, unii n-au deloc, altii au si creste vopsite in toate culorile.

Frizerul meu a inceput sa traga, sa-mi intinda parul, sa-l arda cu foenul, extrem de nervos in acelasi timp ca am un par imposibil si a insistat sa ma duc si la toaleta, asa cum mi-a sugerat de atita timp. Ei bine, m-am dus si la oglinda de la toaleta, am luat un borcanel mic de gel si am incercat sa-mi fac singura cararea. Cind colo, ce sa vad acolo, mai erau si alti mongoli, si inca alti asiatici cu acelasi fel de par rebel, fiecare cu borcanelul de gel, facind acelasi lucru, si ei avind parul ars si chinuit.

N-am vorbit intre noi, ci am plecat fiecare in biroul sau, insa eu n-am uitat intimplarea. Dupa un timp, vazind ca tratamentul frizerului meu continua ba chiar se inrautateste, nervii dinsului crescind pe masura ce-mi chinuia parul si mai tare, am hotarit ca trebuie sa iau atitudine. Nu ma dusesem pina atunci la sefa frizeriei, ca sa nu-i creez probleme domnului frizer, care se tot plingea intruna de oboseala si de cit de tare se chinuie dinsul cu parul clientilor, care mai de care mai pretentiosi. Eu nu aveam nici o pretentie, doar sa-mi lase parul in pace. Intr-o zi, dupa ce i-am repetat sa renunte la carare, am vazut ca iar ia foenul in mina si, oftind, se apuca sa isi faca “datoria” ca de fiecare data, arzindu-mi cu nonsalanta radacina, ba chiar si pielea de data asta. Atunci m-am sculat furioasa de pe scaun si m-am dus la biroul Personal al institutiei noastre, sa le spun cit sint de nemultumita de serviciile domnului frizer. La biroul Personal se string toate cererile, reclamatiile si plingerile legate de personalul institutiei precum si de personalul adiacent, adica cei care ofera servicii pentru institutie.

Doamnele de acolo m-au ascultat, au inteles despre ce-i vorba si m-au pus sa pun totul in scris, intrebindu-ma si daca mai stiu si alte cazuri, si daca m-a agresat cumva sexual domnul frizer, sau daca mi-a cerut mita sau alte nemultumiri. Le-am spus atunci ca am vazut si alti mongoli, preum si alti asiatici aranjindu-si parul la toaleta, toti clienti ai aceluiasi frizer, si ma gindesc daca nu cumva o avea dinsul vreun defect, nu parul nostru. Mai ales ca lumea de pe strada umbla cu parul in fel si chip, al meu de ce sa fie fortat sa stea cu carare?

Am pus asta in scris, fiind asigurata ca nu mi se va intimpla nimic, nu voi suferi nici un fel de represalii sau consecinte – nici eu nici dinsul – ca totul se rezolva intern si fara sa stie lumea, asa scriind in Regulamentul institutiei noastre. Mi-au spus sa duc scrisoarea si la sefa frizeriei, precum si la sefa Uniunii Cooperatiste a frizerilor. Atunci a intrat toata lumea in panica, sefa frizeriei mi-a spus ca ea nu are nimic impotriva metodelor folosite de angajatul ei, ca o carare pe dreapta este ceva normal in societatea noastra, si ca da, parul trebuie tras si uscat mai insistent cu foenul, ca sa stea cararea. De la Uniunea frizerilor am primit raspuns ca doamna de-acolo s-a interesat (la sefa frizeriei) si ca a inteles ca parul meu e problema, si ca dealtfel dinsa il cunoaste personal pe dl. frizer cu pricina si stie ca e un om delicat, profesionist si plin de abnegatie.

Eu m-am dus in continuare la acelasi frizer, sperind ca a inteles ca sint nemultumita. Ce a inteles dinsul, a fost ca l-am reclamat si ca am un caracter infect pentru acest motiv. A continuat cu tratamentul dureros, fiind extrem de jignit ca am indraznit sa spun asa ceva despre el, ba chiar si sa mai fac supozitii cu privire la relatia lui cu ceilalti clienti. Si mi-a spus, ca sa stiu si eu, ca cei pe care i-am vazut acolo la toaleta s-au dus din proprie initiativa sa-si aranjeze parul dupa ce au iesit de la frizerie, ca asa face un client adevarat, nu unul ca mine, neglijent si ignorant. A mai spus ca domnii cu pricina au fost foarte multumiti de serviciile dinsului, exprimindu-si aprecierile sub forma de mici atentii – o ciocolata, cd-uri cu ABBA – pe cind eu, iata cum inteleg sa rasplatesc stradaniile sale! Si cu un asemenea par, care-i o ofensa pe obrazul societatii, vin si spun ca el nu e profesionist! Sa-mi fie rusine!

A spus in continuare, profund jignit si nervos, ca ei da, si ce daca a mai gresit pe ici pe colo, ba cu foarfeca ba cu foenul, in fond parul creste si nu se mai cunoaste, oameni sintem si nu e normal sa-i fac o asemenea reclamatie pentru niste greseli minore. Pe cind parul meu imposibil, rebel si care nu vrea sa stea in carare… ba chiar eu am cerut expres sa nu-mi mai faca nici o carare… dinsul n-a mai vazut asa ceva de cind se stie…

Eu mi-am cerut scuze daca a inteles cumva ca vreau sa-l jignesc, apoi am cerut fiecare la sefa frizeriei sa fim despartiti, ca nu se mai poate. Mie mi s-a repartizat un alt scaun si un alt frizer. Intre timp, domnul frizer coleric si extrem de nervos m-a dat in judecata, cerindu-mi bani pentru ca l-am banuit de tratament defectuos, motivind ca parul meu e de vina si ca el a facut tot ce era omeneste cu putinta. A adus o adeziune de la o clienta multumita, precum si declaratii de la colegi de-ai lui ca stiu si ei – eu am un par dificil si greu de aranjat.

M-am dus la un medic care mi-a spus ca parul e normal, e putin cam chinuit ce-i drept, dar se poate remedia cu niste sampoane regenerante. Iar altul, mi-a dat certificat ca radacina si pielea capului sint complet distruse, arse si au suferit pagube enorme de pe urma tratamentului aplicat de dl. frizer si ca el sustine cu caldura mutarea la un alt scaun, unde trebuie multa atentie din partea noului frizer ca sa repare ce a stricat vechiul.

Evident, varianta optima ar fi fost sa schimb pur si simplu frizeria, ca sa nu mai am de-a face cu frizerul nervos. Insa pentru asta, ar fi insemnat sa-mi schimb locuinta, eu alegindu-mi casa intr-un cartier foarte apropiat de institutia la care lucrez, stiind ca am asigurate toate serviciile ca sa nu mai fie nevoie sa ma deplasez pentru ele. Din pacate, in cartierul unde locuiesc asta e singura frizerie si parca nu mi-a venit sa-mi caut alta casa pentru atita lucru, sper ca se poate rezolva ca noul frizer sa ma lase cu cararea si sa-si vada de tuns, cum i-am cerut si celuilalt.

Intre timp, dl. frizer cu pricina si-a schimbat cererea, a zis ca nu mai vrea bani si scuze de la mine, ci numai sa-mi retrag cele spuse despre relatia lui cu altii. Iar banii sa-i depun frumos pe numele dinsului intr-un cont al unei asociatii de ajutorare a persoanelor cu matreata. Pentru ca asa considera dinsul ca e frumos sa-mi rascumpar eu greseala de a-l fi reclamat, platind unor amariti. Eu nu i-am cerut despagubiri pentru ca mi-a maltratat parul, sint multumita daca noul frizer isi va face meseria in mod profesional.

I-am dat si banii ceruti pentru asociatia respectiva, mi-am si retras vorbele referitoare la ceilalti clienti.

O fi oare destul? Cind ma uit in oglinda, vad ca parul a si inceput sa incarunteasca pe ici-pe colo – daca ii cer noului frizer si un vopsit, oare ce patesc?

Leave a Reply